Cuvintele si comunicarea

5 05 2009

Dupa ce ii citesti pe Roland Barthes, Bertrand si Mucchielli incepi usor usor  sa intelegi . Si daca esti la Litere, Comunicare si Relatii Publice,  fii sigur ca ii vei citi (sau macar vei fi indrumat sa o faci).

Este cunoscut faptul ca traim intr-o societate in care presa, radioul, televiziunea, cinematograful, telecomunicatiile joaca un rol din ce in ce mai important in viata cotidiana. In consecinta ne este foarte greu sa ne distantam in asa masura incat sa putem studia obiectiv modul lor de functionare si influenta pe care o exercita.De foarte mult timp ne pozitionam,  fie ca vrem sau nu, ca actori si martori ai acestei puteri a comunicarii, care creste continuu.

De asemenea, raportul omului cu vizualul s-a schimbat fundamental in ultima suta de ani. Produsele media ajung sa faca parte din viata cotidiana a oamenilor iar specialistii in comunicare se confrunta cu sarcina provocatoare de a concepe produse inovatoare, mesaje care sa captiveze si sa mentina atentia publicurilor tinta. Astfel e nevoie de creativitate la nivelul imaginii si al textului prin care se intentioneaza sa se comunice.

Avem in jur oameni care cred cu tarie ca stapanesc  arta comunicarii insa se limiteaza in a se juca cu un numar restrans de cuvinte si de a se referi cu o ironie la necesitatea unor studii in acest domeniu. Toti stim,  aparent,  sa comunicam !  Dar  ne mai intereseaza oare calitatea informatiei oferite?!

Cand emitem un mesaj, acordam o mare atentie in alegerea celor mai potrivite cuvinte pentru a ne asigura ca receptorul intelege ceea ce vrem sa comunicam si procedeaza in consecinta. Prin cuvinte putem influenta, educa, distra, corija si chiar manipula . Daca in natura totul exista, in cultura totul semnifica.

Inchei cu viziunea calului Holstomer (Tolstoi – „Holstomer”) asupra cuvintelor folosite de oameni :

“Oamenii nu sunt calauziti in viata de fapte ci de vorbe. Ei nu pretuiesc atat posibilitatea de a face sau a nu face ceva cat posibilitatea de a-si spune intre ei vorbe conventionale despre diferitele obiecte. In relatiile dintre ei socotesc ca foarte importante vorbele: al meu, a mea, ale mele. Chiar despre unul si acelasi lucru, ei se pun de acord ca numai unul dintre ei sa spuna „al meu”. Si acela care, in acest joc conventional dintre ei,  zice al meu mai mult decat ceilalti,  despre un mai mare numar de lucruri, acela este socotit cel mai fericit. Pentru ce e asa, nu stiu, dar e”.

Signed: Carmen

Reclame

Acțiuni

informatie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: